Mircea L

Zic sa spun si eu povestea Bucovina Ultra Rocks si a primului meu abandon (in curse de alergare montana, ca in viata…).
Voi incepe citand un boschete de zmeura, ce pe coborarea de pe Pietrosul Bistritei, mi-a soptit asa: avand constiinta unui sentiment frumos si limpezime in suflet, simti durere in momentul in care pastrezi pentru tine ceea ce puteai oferi altora!
Cu abandonul as putea sa ma scot, spunand ca o fo’ grea cursa, a avut o rata de abandon de 43%, nu o fo’ mancare in posturi, etc. Sau ca chiar cu DNF, am iesit pe norocosul loc 13 la categoria M 16-29 de ani, cu cei 62km si 3514m de urcare verticala parcursi conform cipului de pe nr. plantat miseleste de Bill Geitz, dar adevarul este ca nu am tratat pregatirea pentru cursa cu seriozitate, am intrat in traseu obosit, cu articulatiile incarcate de efort si fara alergari de antrenament. Totusi, sa fiu sincer, nu pentru finish ci pentru bucuria nebuniei muntelui am intrat in cursa… si bucurie am simtit din plin.
Bine, m-am inscris si pentru a parcurge o parte din cei 250 km necesari pentru Ultra Race Romania Virtual, 4 Autism Voice, dar asta e alta poveste. Am avut norocul de a campa in ograda domnului Pața Iuliu, pensiunea caruia o recomand calduros, oricui doreste sa viziteze Campulung Moldovenesc. Inainte de start mi-a pregatit(desi nu se serveste mancare la dumnealui) 2 oua fierte(curatate cu mare meșteșug nemaivazut de mine), branza proaspata de vaci, masline si ceapa, langa o cafeluta. M-am aliniat la start langa vecinul meu de cort cu numar apropiat Octav si am plecat cu mare veselie, parca pe Mestecanis de Bucovina duduind in boxe, daca nu ma insel…la ora 00:00(lux si opulenta). Pe bucata care a urmat l-am prins pe Iulian, care a luat-o iute in fata dupa ce l-am amenintat ca ii spun bancuri bune non-stop vreme de 20 de ore. Dupa, am dat de Irina si George, alaturi de care am parcus ceva km. Pot spune ca i-am adus fetei bucurie in suflet prin cantecele mirifice din muzicuța mea(ca era noapte si in miez de padure, nu ca as fi cantat de Doamne ajuta). A urmat vreo juma de ora de proba olimpica: 5km garduri electrice, prin ceva fânețe numa bune pentru glezne la cate hartoape aveau, dar cu view superb: luna(aproape) plina, stele si umbrele muntilor, de ne intrebam pe care din ele urma sa urcam. La prima urcare pe Rarău, ne-au latrat cativa caini de stana, dar nu i-am bagat in seama, pierdut cu nasul pe sus printre stele si cu pielea gaina de la modul fantastic in care se profilau stancile de pe varf in lumina lunii: absolut superb! La punctul de alimentare ne asteptau cei mai buni pepeni in za world, zemosi si dulci ca viata fara saracie…i-am combinat cu 1 pahar de cola(fara pepeni, beam vreo 3 pahare). Ce e drept, m-ar fi tentat si o bucatica de gratar, care sfaraia langa punct, sub oblanduirea catorva voluntari… si cred ca nu doar pe mine mo bantuit tentatia de furt calificat. Am plecat vesel cu speranta ca se da gratar la a doua urcare. Bun, coborare pe hartoape full, ascunse de hopuri de iarba, cu mare grija. Insa in padure am reusit sa ii dam cu alergare, avand in vedere ca traseul a fost marcat foarte bine, inclusiv cu benzi reflectorizante, usor de vazut. Cand am dat de canionul Moara Dracului parca am intrat in alta lume! Sa zic ca o fo un sentiment mirobolant nu mere, ca radeti de utilizarea cuvantului da nu intelegeti cat de blana se vedeau stancile si cascada. Bucurie si mai mare am trait la final de coborare, afland ca avem cativa km de asfalt. Insa am trecut peste… aveti idee cat de fain se poate vedea un sat adormit din mijlocul muntilor, sub lumina blanda de luna si de stele, cu caluti nechezand prin gradini si o lumina aprinsa, la geamul unei casute batranesti micute, de parca o si vedeam pe bunica in bucatarie pregatind cina si pe bunicul atarnand felinarul la locul sau stiut, in dreapta usii. Candva in timpul urcarii nr 2 pe Rarău care a urmat, Irina&George au prins aripi de pace si s-au distantat. Dar l-am prins pe Stelian Băcăuanu, pe care il apucase durerea de stomac fix la rasarit. Iesisem din padure si parcurgeam in urcare o poienita tiparita 3d de organizatori direct din basme. Cred ca am stat 10 minute sa ma holbez la Soare si cerul rosiatic, ba am zis si rugaciune de recunostinta. Ajuns in punct mâncai pepeni, cornulete, ciocolata, chipsuri, banane si lamaie(gratar nu am mai prins mno). Toata coborarea am fost singur pe traseu, spre linistea celorlalti care mereau in ritmul meu. Iarasi drum, dar din mila Bărbosului, forestier tura asta. La un km distanta de ultimul punct before Golgota, ma astepta ăl mai fain voluntar din concurs, care dupa ce mi-a facut poza a alergat cu mine 1km pana la masa cu bunatati, la incurajare. A zis ca a tot facut drumuri, asa ca declar: best voluntar! (in general tin sa mentionez ca voluntarii au fost super amabili, saritori, veseli si… oameni faini ce sa mai lugu lugu). Am bagat 2 sendviș’uri cu sunca si alte cele, am bagat 5 min picioarele in apa, schimbat sosetele si dai batai la deal! Adica mno… Inca 1,5km de forestier, ceva asfalt(inclusiv o bucata in urcare… eu am zis ca o fi Transrarau, da nu stiu si am uitat sa intreb), trecut un pod(admirat raul), traversat un baraj, tinand si cu dintii de ceva lanturi, avand in vedere ca in dreapta era lacul de acumulare(dar cam…jos), iar in stanga betoanele barajului si inca ceva cadere pana la rau. Mno, traversaram barajul si iete ca ne apare un canion pe langa rau, destul de expus in partea dreapta, dar wooow ca priveliste. Doamne, ce frumusete, exclamam toti bucurosi. Bieti muritori nestiutori…de acolo am bagat Pietrosul Bistritei: 4 km cu 1200m verticali urcare. Partea cea mai faina e ca toata urcare a fost piept, la limita superioara a abruptului fara sa se considere alpinism, desi am bagat si 4×4 si tot ce vedeai in sus era mai multa râpă… abandon all hope those who are stupid enough to climb this fucker. Noroc ca mo prins din urma Sergiu si Teo, baieti de nadejde, alaturi de care am spus bancuri porcoase, vorbit de: munte, politica, femei, injurat urcarea si bere rece la halba(subiectul favorit al publicului), etc. Si am ajuns dupa munci herculiene pe varf: yeeeeeeeey! Bucurie mareeeee! Hai sa ne tragem sufletul si sa culegem afine sa facem bani. Ne uitam in zare spre Giumalau, pe care l-am privit cu dragostea omului care tre sa il urce de 2 ori in urmatoarele ore… si parea tare departe. Dupa, ne uitam noi in fata si mai vedem un varf, da mult mai aproape. “mno apăi ala ce-i?” Stam putin sa ne gandim si gasim raspunsul. “ii Pietrosu, tulai Doamnieee”. Asa ca am mai coborat vreo 10 minute si am mai urcat vreo juma de ora… nu stiu exact ca timpu era relativ, cam ca’n bancu ala cu timpu, asa ne-o zis si noua Pietrosul Bistritei(timpu’*a mea). Pe mine deja ma cam durea genunchiul drept, dar i-am dat pe coborare… tot asa, timpu relativ, pana la un moment dat, cand am facut o pauza cu Teo si inca 2 alergatori si am dat pe genunchi cu alifia primita in kit-ul de participare. Teo a luat si el un Ketonal. Aparent o fo mai bun ala… eu ma tot chinuiam, asa ca cei 3 s-au distantat. Am mai alergat incetisor la vale cat am mai putut, relativ vorbind, dar la un moment dat am inceput sa merg. Am facut o pauza de hidratare, m-am intins putin pe o felie de muschi verde moale, sperand sa isi revina si am mai mers o bucata. Deja iesisem in fânetele de deasupra satului, deci nu mai era foarte mult… am incercat sa fortez alergarea dar nu m-a lasat genunchiul, ba am inceput sa schiopatez mai rau. M-am gandit vreo 20 de minute ce varianta ar fi optima, privind ba spre frumusetea si semetia Vf. Giumalău, ba spre genunchi si menisc. Dupa ce am ridicat o creanga de jos pe post de baston si am inceput sa meditez daca asa o fi la batranete, am decis sa abandonez in urmatorul check-point. Fix, bai dar fix cand am decis ca inchei cursa, m-a lovit oboseala… probabil mi-am adus aminte cat de obosit eram. Organismul probabil pana atunci era ceva de genul: “this stupid f*ck is really gonna go through with this bullshit, wtf, lets support him. Boys, play Pump it by Black Eyed Peas!”(4 best results, read in the voice of Skipper from the Penguins of Madagascar) dupa decizie: “alright boyz, cut the adrenaline supply, reduce engine power by 83%, tell the muscles to stand down and go for an All-inclusive holiday in Bulgaria, engage sleep mode and lets lay some reality on this biatch! Play Fuego… fu*k him!” Așe ca am gasit un smoc de iarba mai moale si am bagat putin somn. Iar ceva baston, timp in care a trecut Ionut Husariu (1# la proba de 88km)glonț pe langa mine. Racheta nu alta! Dupa inca o ora de mosnegeala, alt somn si cules zmeura full(in viata mea nu am vazut atat de multi boscheti de zmeura), a trecut si al doilea de la 88 si apoi nr. 3, Gabriel… asa a si ramas podiumul. Pe 4 a iesit fratele lui Liviu Dragomir(bine CPNT!) cu care am si schimbat 2 cuvinte. Cred ca deaia o si ramas pe 4… de teama sa nu se faca 3-4…-hai #5cuvintemaxim.
Dupa inca ceva, m-au prins din urma inca 3 avariati de-ai mei, printre care si Denisa. Am decis pe loc sa infiintam Clubul Ortopedicilor Independenti Emancipati( sau COIE, pe scurt… Ok, i just now made that name up, I admit). Deziva noastra fiind toti pentru unul si 3 genunchi buni pentru toti, am coborat impreuna ultima bucata pana in satul Rusca, unde din pura intamplare am dat de o Doamna painea lui Dumnezeu, care ne-a si scos-o in cale…avea o carciuma fix langa drumul principal. The cârciumă of the year conform TripAdvisor. Ne-am descaltat si am luat cate o bere Tuborg la sticla rece ca gheata… iar eu si o doza de pepsi asezonata cu un 7days cu sampanie. Visul unei nopti de vara! #Perseide
Cu durere in suflet, am parasit carciuma, mangaiati de binecuvantarile Doamnei, careia i-am urat multa sanatate si un calduros Doamne ajuta! Ah… si putere de munca sa isi mai lucreze gradinile de care era atat de mandra. “eeeeeehh, lucra copiii amu maică. Ati vazut gradina mea? Cred ca ati trecut prin ea. Dupa poarta de lemn, mai sus”
De la terasa, pus strategic deosebit de aproape, la vreo 5 minute de mers, si traversarea unui pod, ne astepta Ultimul check-point (4us at least) si alta echipa fantastica de voluntari, care ne-au intampinat cu vuvuzela la jumatatea podului….ca pe niste eroi ce sa mai. Noroc ca ne-am pus pe bere, lene, caterinca si haleala sa poata vedea sarmanii naivi cruntul adevarul. Am vaga impresie ca nu fuseram singurii care au agatat La Sportiva/North Face/Salomon/Hoka/Adibas in cui la punctul asta…nu pot fi sigur, dar cert este ca am mers la Campulung cu masina unui domn care avea si el, in mod suspicios, numar de concurs. Odata ajuns am stat putin la bere cu ceva fiinte superioare, vazut una bucata Perseida si mers pe somn. In drum spre cort m-am întalnit cu Iulian… terminase toate urcarile si era rupt de somn. “cine e obisnuit sa doarma vineri la amiza? Mai ales daca ai copii. Trebuia pus startul dimineata!”
Dulce mi s-a mai parut intrarea in cort… am anticipat cu feerie ca voi dormi ca ursul si asa a fost! Lemn de stejar secular!
Dimineata, Domnul Iuliu ma astepta cu micul dejun si cafea, zicand ca intrebase in seara dinainte daca stie cineva ceva de “protejatul” sau. Painea lui Dumnezeu cu unt pe ea, ce sa mai. Pana la Bucuresti au urmat alte aventuri si alte bucurii. Am avut niste trairi clare si distinct identificate in alergarea asta. Un fel de studiu de caz pe revelatie a trairii. A fost un weekend cu atat de multa bucurie incat nu pot decat sa spun atat: deschideti ochii inspre frumusetea ce se afla la picioarele voastre, atat de aproape, nu mai scrutați zările cu privirea in cautare de himere si lasati inima sa simta recunostinta pentru toate comorile sufletesti pe care le aveti, mult mai aproape decat credeti.#tolstoi
Pentru singurul curajos care a citit pana aici: Felicitari! Ai castigat 500 de euro! Trebuie doar sa lasi nr. cardului, cvv, data expirarii si pin-ul in comentarii…
Doamne ajuta!

%d bloggers like this: